Hornul Adânc - firul principal
Traseu clasic • 4A
Imagini si topo



Sumar
Date traseu
Tip
Traseu clasic
Grad
4A
Durata acces
2 1/2 ore
Sezonalitate
Luni recomandate
Iunie, Iulie, August, Septembrie
Luni acceptabile
Mai, Octombrie
Luni de evitat
Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Noiembrie, Decembrie
Istoric si premiere
Premiera
Ionel Coman, Anca Coman · 01.01.1950
Descriere
Din Padina lui Călineţ urcăm săritoarea de la intrare fie direct, fie ocolind-o prin dreapta. Intraţi pe firul hornului, care iniţial are aspectul unui vâlcel, depăşim pe rând intrările pe traseele Creasta Şoimilor, Vâlcelul Secundar al Hornului Adânc şi Creasta Prieteniei. O grotă mare, denumită "Grota din Brâul Răchitei", marchează locul unde, pe dreapta văii, începe Brâul Răchitei. Dincolo de acesta, locurile devin sălbatice şi pereţii se apropie mult. O săritoare umedă şi întunecoasă ne blochează înaintarea, obligându-ne la o escaladă complicată. Folosind pitoanele dispuse în dreapta săritorii, înaintăm atent în diagonala către stânga până în firul hornului. De aici înainte, pe o mare distanţă, obstacolele nu mai sunt atât de dificile. Ultima porţiune a traseului prezintă o faţă înclinată, cu prize suficiente, care formează legătura dintre Creasta Prieteniei, aflată în dreapta noastră, şi Muchia Ţimbalului Mare, situată în stânga. De pe culmea uşor înierbată şi punctată de pâlcuri cu jnepeni, coborâm în punctul “La Amvon", unde escalada ia sfârşit.
Acces
Retragere
Raport premiera
Ion Coman, Am îndrăgit munții:
Un pionier al Pietrei Craiului a atras în anul 1937 atenţia alpiniştilor asupra acestui traseu, apoi nimeni nu a făcut alte încercări, pînă în 1950, cînd Hornul Adînc a devenit ţinta echipei formate cu doi prieteni şi soţia mea.
Într-o zi de vară ne-am căţărat pînă sub cel mai mare obstacol, săritoarea de patruzeci de metri, întunecoasă, cu ziduri cenuşii, umede. În tăcerea acestui ascunziş nu pătrunde nimic, în afară de picuratul apei şi fîlfîitul de aripi al păsărelelor. În dreapta săritorii am descifrat înlănţuirea fisurilor şi am imaginat mai întîi un traseu posibil, în diagonală spre stînga, pînă deasupra peretelui. În curînd au început să răsune loviturile de ciocan şi bîzîitul tot mai înalt, caracteristic pitoanelor. Suspendat la treizeci de metri înălţime, m-am necăjit vreme îndelungată, încercînd să depăşesc o fisură foarte subţire, cu ajutorul celui mai micuţ piton, delicat forjat, ca un bibelou.
La capătul a două ore de efort, escaladarea peretelui sfîrşea cu o traversare şi o săritură emoţionantă, în albia hornului.
În continuare, ţinutul devine ceva mai ospitalier, fără ca totuşi să piardă ceva din aspectul său alpin. Creasta cu jnepeni străjuieşte cîteva lungimi de coardă mai sus. Apusul soarelui ne-a prins ramonînd o crăpătură îngustă şi verticală, destul de grea pentru exploratorii săi obosiți.
Surse
Ion Coman, Am indragit muntii, 1963
Comentarii si parcurgeri
Comentariu · Rupi · 16 sept. 2025, 07:22
Am găsit 2 pitoane cu cordelină nouă, primul pe dreapta cum urci, ceva mai sus de Săritoarea Hornului, și cel de-al doilea ceva mai jos de intrarea în traseul Creasta Prieteniei.
Parcurgere · Lucian Apostu · 14 aug. 2021