Explorator zone

Albișoara Crucii

Traseu alpin, 2A
Print / PDF
Descriere
Parcurgeri (35)
Fotografii (2)
Referințe (41)
Istoric editare

Intră în cont și contribuie la documentarea traseelor.

Imagini și topo
Peretele Albişoarelor, Sursă: LauraB
Peretele Albişoarelor, Sursă: LauraB
Sumar

Pitoane

Ancore mecanice

Horn

Friabil

Durată acces

2 - 3 ore

Acces

Intrarea se face din Valea Albă.

Descriere

Pătrunderea în vale se face pe fața cu arbuști dintre această arteră și Valea Albă (amintită ca posibilitate de retragere din Prispa Hornurilor), evitîndu-se astfel prelunga spălătură a văii de sub confluența cu Vîlcelul Cantuniari.

Evitînd încă o porțiune firul, trecem apoi în fir un pasaj îngust, după care valea se deschide, iar talvegul se lățește în spălătură pe o bună distanță. Spre capătul ei întîlnim două săritori, ultima (8-10m) cu grotă pe parcurs. Ne întîmpina nu departe o săritoare-cazan, pe care o lăsăm în dreapta, preferînd un vîlcel vecin. După ce, dintr-o neașteptata șa, putem arunca o privire spre Albișoara Gemenelor, urcăm respectivul scoc pînă în Brîul Hornurilor.

Devine aici vizibilă porțiunea superioară a traseului, privirea fiindu-ne atrasă, între altele, de afluentul înclinat ce coboară aici din dreapta. Continuînd ascensiunea, ne întîmpină curînd locuri mai strîmte, aparent fioroase, unde trecem însă fără probleme două săritori și ocolim prin dreapta o a treia.

Am atins la acest nivel un brîu, care urcă în stînga – cu o scurtă denivelare în dreptul Vîlcelului Cantuniari – spre Șaua Gemenelor (legat de care, eventual, ar putea primi un nume). În dreapta, cingătoarea pătrunde curînd într-un perete intermediar expus, unde ascendent, pe prize indiscutabil precare, se poate ieși într-o mică șa de piatră. Brîul care pornește de aici spre Albișoara Brîului are curînd un coborîș ce reclamă prudență. El conduce apoi în Valea Albă.

Depășim exact deasupra brîului o săritoare incomodă de 5m, apoi, prin escaladă exterioară, un prag. De la această înalțime, locurile își reduc panta și tolerează în părți fețe cu vegetație. Seria obstacolelor continuă totuși cu un bolovan-capac (circa 8m), pe care il escaladăm prin stînga. Apoi asperitatea văii se diminuează, putînd nota doar o săritoare spălată de 7-8m.

Este locul unde în stînga pornește un alt brîu, care trece pe la obîrșia vîlcelului de sus al Gemenelor (aici, o nostimă clepsidră scobită în stîncă) și scoate în Creasta Picăturii.

De aici, deși uneori oboseala face ca porțiunea rămasă să pară nesfîrșită, atingem curînd Șaua Mare a Caraimanului.

Comentarii

0 comentarii

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

Sumar

Pitoane

Ancore mecanice

Horn

Friabil

Grade

Grad clasic2A

Dificultate

Durată parcurgere2,5 - 4 ore

Rating

Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Cotații sugerate de utilizatori
(0)

Autentifică-te pentru a adăuga o cotație.

Premieră și reparații

Cele mai bune luni

© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.

v2026-07-15 09:51 UTC
AcasăTrasee
HartăCont