Mai putin cercetată decît vecinele sale de la răsărit – poate datorită depărtării de Poiana La Verdeață, poate întrucît duce în "bulevardul" turistic din Șaua Mare și nu în aeriana Creastă a Picăturii.

În amonte de punctul unde Valea Albă primește firul comun Gemenelor-Crucii, malul dinspre Caraiman al văii se transformă într-un perete stîncos, de pînă la 40 m înălțime. Acest flanc este punctat după circa 250 m de o succesiune de lespezi puternic înclinate, care marchează confluența cu Albișoara Brîului. În firul acesteia se poate intra printr-o padină aflată deasupra peretelui stîncos (unde săltăm din timp, prin stînga) sau pe o rampă aflată la imediat la nord de confluență (însă numai cînd stratul de zăpadă al Albei depășește aici o "rosătură" altminteri dificilă), iar apoi printre arbuști. Intrați în talvegul albișoarei, avansăm o perioadă fără probleme, o săritoare obligîndu-ne apoi să ieșim pe unul din flancuri. Atingem astfel Brîul Hornurilor. De aici, gangul îngust care urmează poate fi ocolit prin (permis fie-ne un diminutiv la diminutiv...) Albișorica, aflată imediat în dreapta. Atingem astfel brîul imediat superior, care ține să-și imite colegul din aval inclusiv printr-un punct nesigur la cîțiva pași de firul Albișoarei Brîului. În amonte, cursul acesteia acuză o săritoare extrem de dificilă – aprox. 12 m, cu fereastră la capătul superior –, iar apoi o alta, înainte de a ieși într-o deschidere a văii (pe parcursul căreia se abate în stînga un brîu inițial atrăgător, dar fără continuare pe fața învecinatei Albișoare a Crucii). Este locul unde talvegul devine greu de identificat, fără a incomoda însă excesiv avansul.

Sectorul poate fi evitat prin aceeași Albisorică, dar și aici ocolim inițial, prin dreapta, o săritoare. Serviabilul afluent sfîrșește curînd într-o muchie, dincolo de care Albișoara Răsucită (ce preia direcția Albișoricii) cade peste o ruptură de pantă într-un vîlcel din preajmă – efectul Valea Poienii l-am putea numi, după numele unui loc asemănător din Moraru.

De la acest nivel urcăm spre stînga, căutînd o traversare spre Albișoara Brîului. Pe o bună distanță un perete abrupt ne ține însă departe de firul acesteia. Întîlnim finalmente un pîlc de jnepeni, din dreptul căruia o cingătoare subțire (în care pătrundem printr-un mic rapel sau abordînd bărbătește doi pași expuși – a nu se confunda cu un pasaj "scuipat" aflat pe un brîuț imediat mai sus) conduce în firul vizat.

Din acest punct, alpinistul este tentat sa iasă la stînga (abandonînd talvegul renăscut al firului principal), spre locul bănuitei Cruci a Eroilor. Curînd părăsind și larga copaie stîncoasă, ieșim într-o muchie, pe o prispă orizontală de unde se zărește vîrful monumentului. În direcție opusă, spre nord-vest, o priveliște mai amplă decît pe albișoarele descrise anterior, spre partea superioară a Văii Albe și găvanele Coștilei întretăiate de Brîul Mare.

De aici, pe un brîu cu jnepeni unde descoperim cu neplăcere mai multe gunoaie decît ne așteptam, atingem firul Albișoarei Crucii, la doi pași de Șaua Mare.