Valea prezintă între punctul de intersecție cu Drumul Fîntînii și Șaua Mare a Caraimanului (alt. 2325 m), trei porțiuni de aspecte cu totul distincte și în parte contrastante, și anume: porțiunea inferioară, avînd o înclinație moderată și un mic număr de obstacole; amfiteatrul larg și ușor înclinat al Poienii Mari, acoperit pe întinderi vaste cu bogate tufărișuri de jnepeni, și în sfîrșit, hornurile stîncoase, înguste și puternic înclinate din treimea superioară a parcursului.
        Primele săritori sînt mici și lipsite de dificultăți. Firul văii pătrunde curînd într-un prim canion cu pereți foarte apropiați și verticali, la capătul căruia o săritoare de aspectul unui scoc, înalt de cca 15 m, poate fi trecută direct sau ocolită cu ușurința de-a lungul unei platforme înguste ce urcă prin stînga și paralel cu firul văii. La mică distanță în amonte, și anume în punctul unde coastele din dreapta (cum urcăm) se îndepărtează, un vîlcel ce coboară de sub versantul sudic al Picăturii (Vîlcelul Strungii Mari) marchează traseul care conduce la baza Fisurii Galbene.
        După trecerea directă sau ocolirea unei a doua săritori mari, denumită „Săritoarea lui Zangur”, ajungem la confluența cu Valea lui Zangur (grad de dificult. 1A), al cărei traseu urcînd în prelungirea V. Seci este confundat uneori cu aceasta din urmă.
        Curînd după ce depășim confluența cu Valea lui Zangur, o săritoare verticală de cca 10 m înălțime (Săritoare din Cotitură) poate fi escaladată direct - în cazul cînd fereastra ce o formează în partea superioară nu este blocată - sau ocolită prin stînga văii. Firul prezintă în continuare și pe o scurtă porțiune, un curs sinuos, pătrunde într-un mic canion, iar cîteva zeci de metri mai sus primește din stînga Vîlcelul Uriașului, al cărui fir, urmat pe o mică porțiune, în sus, conduce la baza peretelui ce cade către N, din Creasta Țancului Uriașului.
        Începînd de la confluența sus-amintită, Valea Seacă este întreruptă de Săritoarea Prelucie, formată dintr-o înlănțuire de lespezi puternic erodate de ape și alunecarea lentă a zăpezilor. Acest obstacol poate fi escaladat direct, urmînd scocurile și micile fisuri ce-l brăzdează frontal sau ocolit prin coastele înierbate și pe lîngă jnepenișul din dreapta văii (cum urcăm).
        Traseul ajunge curînd în imensul amfiteatru al Poienii Mari, care deschide o perspectivă largă și dă o singulară măreție asupra acestui vast cuprins de piatră, dominat în dreapta - cum privim spre Crucea Eroilor - de marile piramide ale Picăturii și Colțului Strungii Mari, iar în stînga, de creasta fierăstruită a Țancului Uriașului. În centru, Hornurile Văii Seci, întunecoase și umede, se prăvălesc aproape vertical din ramura răsăriteană a platformei Caraimanului, formînd la ieșirea în poiană un mic con de dejecție; în stînga hornurilor, Spintecătura V. Seci și Vîlcelul Mortului brăzdează aproape liniar fața Caraimanului, iar în dreapta, strecurîndu-se pe sub peretele sudic al Crestei Picătura, Spălătura Văii Seci ia sfîrșit deasupra aceleiași poieni, printr-o ruptură de pantă de proporții neobișnuite.
        Din marea poiană a văii și după o traversare în urcuș ușor spre stînga, pătrundem în Hornurile Văii Seci, îndreptul Brîului Portiței a cărui cingătoare, pe alocuri acoperită cu jnepeni și însoțită de un mic, hățaș, traversează către S Spintecătura Văii Seci și Vîlcelul Mortului îndreptîndu-se, prin fereastra denumită ,,Portița Caraimanului" și peste Valea Spumoasă, spre V. Jepilor (în traseul indice 5). 
        De la Brîul Portiței în sus, firul Văii Seci este întrerupt de o primă săritoare (Săritoarea Portiței), aproape verticală, însă de o înălțime ce nu depășește 5 m; după ce o urcăm cu ușurință prin fisura din stînga, ajungem curînd în fața celei de a doua săritori, denumită Săritoarea Neagră, a cărei escalada este lipsită de dificultăți. Urmează imediat Săritoarea Crucii (cca 15 m), care poate fi urcată direct sau ocolită prin dreapta. Cîteva zeci de metri mai sus, Hornul Adînc, mai dificil decît obstacolele precedente, poate fi escaladat pe un prag îngust, prin dreapta și paralel cu scocul frontal. Nu ne vom angaja în nici un caz pe fețele aparent accesibile din stînga văii (dreapta cum urcăm), care ascund pericole nebănuite din cauza pantei excesive și a micilor platforme și trepte de iarbă ce se rup cu ușurință. Curînd ajungem la baza celui mai dificil obstacol de pe parcurs (Săritoarea Mare, înălțirne 25 m), care avînd aspectul unui horn îngust și aproape vertical, se escaladează pe cîteva mici porțiuni, prin ramonaj. 
        În continuare, ,,Săritoarea de sub Streașină" este ultimul obstacol al văii; grație numeroaselor prize, aceasta poate fi escaladată direct după care, urcînd cu ușurință prin bolovanișul și micile scocuri ale firului, ajungem în Brîul de Sus (sau ,,Brîul de sub Streașină"), prispă largă și odihnitoare în fața unei grote adînci, surplombată, pe toată desfășurarea ei, de o uriașa boltă de piatră. Din Brîul de Sus, unde ascensiunea Văii Seci este virtual terminată, orientîndu-ne spre S și apoi brusc la dreapta, spre V, ajungem 15 min în Șaua Mare a Caraimanului.