În zori urcam la baza Marelui Grohotiș, hotărîți să dovedim că o echipă „mixtă" are același drept să aspire la premieră. În extrema stîngă a peretelui am descifrat traseul posibil, combinînd cu fantezie punctele slabe de trecere peste șiragurile paralele de lespezi. Cel mai important obstacol pare a fi zona surplombată care barează ieșirea din treimea inferioară a zidului, din fericire tăiată de o fisură oblică, în care am lucrat la coardă dublă, cu cinci pitoane și scărițe de picior.

Aproape de creastă era să facem cale întoarsă în gol, peste perete, din cauza unui bolovan aproape desprins, apoi ne-a surprins ploaia obișnuită, silindu-ne pe amîndoi să ne adăpostim sub aceeași pelerină.

Cînd am ieșit, în sfîrșit, pe creastă, soarele strălucea din nou, luminînd buclucaș pe secundul echipei, care ieșise din calmul său, chiuind, dansînd și bătînd din palme. Echipa mixtă nu se făcuse de rîs !

Tainicul coborîș în Poiana Închisă se află la doi pași.