Creasta Arpăşelului (parcurgere E-V)

        Începutul Crestei Arpășel debutează cu o coborâre oblică spre stânga. Ajungem într-o mică strungă și descoperim Obeliscul (Santinela Arpășelului), un pitoresc ac de stâncă ce împunge cerul.
        Potecuța ocolește prin stânga și se oprește în fața Urechilor de Iepure, două turnuri stâncoase, care în sensul parcurs de noi se escaladează pe fețele estice și se rapelează pe cele vestice. Urcarea pe Urechea estică (fața estică a ei) este lipsită de dificultăți tehnice majore. Totuși, prima parte este reprezentată ascendent stânga, de o față înclinată spălată, aproape netedă, care dacă este udă necesită atenție sporită. Există trei pitoane bătute: unul jos în strunga de unde se începe, și încă două în următorii 6m. Apoi escalada scade în dificultate, deși expunerea este semnificativă și, după alți 6-7m de la ultimul piton se ajunge pe culmea Urechii estice.
        Sus în dreapta, cum am urcat, sunt două pitoane legate cu multiple cordeline, de aici se face rapel în sensul invers de parcurgere pe fața tocmai urcată de noi. Pentru punctul nostru de rapel vom merge 5m spre vest, întâlnind un prim cablu de oțel. Cei 2-3m ai acestuia coboară și găsim imediat pe stânga (sud) locul de rapel spre Strunga dintre Urechi (Spintecătura Iepurelui), respectiv un lanț generos ancorat de două spituri. Rapelul  de circa 15m de pe Urechea estică conduce, în josul unui perete aproape vertical, nu direct în Spintecătură, așa cum ne-am fi așteptat, ci câțiva metri la sud și mai jos de aceasta, într-un jgheab pe care îl urcăm apoi în sus, ușor și fără dificultăți, după recuperarea corzii. De-a lungul acestui perete pe care se coboară în rapel întâlnim 3 spituri, utile escaladei și parcursului în sens invers.
        Ajunși în Spintecătura Iepurelui, asigurăm spitul existent aici și începem escalada Urechii următoare, Vestice, pe fața estică. Aceasta este o lungime scurtă, sub 10m și varianta mai ușoară începe cu o traversare stânga de câțiva metri și apoi revenire în dreapta pe linia verticală. Imediat întâlnim un piton de care este legat un alt cablu de oțel pe lângă care cățărăm câțiva metri ușori până în vârf. Aici cablul este legat de câteva pitoane care au și o za rapidă pentru rapel. Nu punem însă aici coarda. La aceeași înălțime, la 2m spre sud după o muchie se află noul punct de rapel, un lanț fixat în spituri. Coborârea spre vest a acestei Urechi vestice se face din două rapeluri. Cel de-al doilea punct de rapel este circa 30m mai jos, un pic dreapta, şi este tot un lanţ.

        Ne îndreptăm spre ultimul obstacol al crestei, rapelul cel lung de pe Vârful Portița. Creasta urcă și coboară, trece prin Șaua din Mijloc, oferind porțiuni accesibile pe pajistile sudice, intercalate cu două bucăți stâncoase aproape drepte de câte 50 m, mai înguste și chiar tăioase pe alocuri, sub forma unor lame ascuțite orizontale. Ici-colo mai zărim bătut în ele câte un piton.

        Punctul de rapel de pe Vârful Portița este lanț prins în spituri. Se poate coborî dintr-un rapel de 45m sau 2 mai scurte. Pentru a avea o șansă în tragerea sforilor, ultimul va efectua două rapeluri, primul sfârșind după cca 20m într-o regrupare intermediară, echipată cu lanţ, aflată sub o mică surplombă. Al doilea rapel ne scoate în vâlcel în dreptul unei mici streșini de piatră. Pentru o mai bună recuperare a corzilor, urcăm pe versantul opus și le tragem de acolo.