Surplombele de Aur
■
Traseu clasic, 6A, 8a+ (4c/4c+, A2+), 7 LCIntră în cont și contribuie la documentarea traseelor.
Imagini și topo






Sumar
Descriere
Este cel mai cunoscut traseu din Cheile Râșnovului și are aproximativ 200 m. Un traseu cu stânca destul de solidă, având primele 3 lungimi foarte surplombate (ieșind aprox 8-10 m în consolă, de la startul traseului). Toate regrupările au cel puțin o ancoră mecanică. Datorită dificultății și a numeroaselor pitoane nu putem uni lungimile, chiar dacă acestea sunt scurte.
LC1: Cățărăm o serie de fisuri discontinue, iar în a doua jumătate a ei niște pasaje surplombante. Regrupăm în scărițe pe o față spălată în dreptul unor pitoane legate și a unui spit. Lungimea poate fi parcursă la liber, având gradul de 9/9plus, în starea în care se află foarte multe pitoane nu recomandă acest lucru. 30 m A1.
LC2: Intrăm într-un traverseu dreapta ușor descendent pe o față spălată fără prize de mâini sau picioare. Ne putem folosi și de "mâna curentă" instalată în acea secțiune. Atenție, primul sau al doilea piton cum plecăm din regrupare mișcă, dar tracționat în jos ține. Continuăm pe o fisură mai mult sau mai puțin pronunțată până în regrupare (într-o grotă mare și spațioasă). Ultimii metri sunt de liber pe un teren ușor friabil. 25 m 5, A1plus.
LC3: Cea mai grea lungime de artificial a traseului. Sunt necesare minim 20 de bucle echipate. Este ultimul loc din care ne mai putem retrage cu corzi de 60 m, până la intersecția Via Ferratei. Atenție, către stânga se văd câteva pitoane de la o tentativă, traseul NU este pe acolo. Pornim către dreapta ascendent pe o fisură ce o vom urma până în următoarea regrupare. Secțiunea mediană este cea mai grea, cu pitoane nu tocmai grozave. Vom întâlni și al doilea snop de pene de lemn (primul este în prima LC). În unele locuri din ultima treaptă a scăriței nu ajungem la următorul piton. Vom mai avea nevoie de mobile (friend mediu-mare, nuci medii-mari). Regruparea este pe o mică platformă. De aici singura modalitate de retragere este în sus încă 2 LC. 25 m, A2+, C1.
LC4: Peretele cade, devenind vertical. Urmărim o fisură mare ce o parcurgem în cățărare liberă. Distanța între pitoane fiind mai mare este util și un friend mai măricel. Regrupare comodă. 20 m, 4, A1.
LC5: Următoarele 2 lungimi (din schițe) se leagă. Pornim în sus pe o fisurică apoi traversăm o față spălată până la o nouă fisură ce ne scoate pe o brâniță unde ne intersectăm cu Via Ferrata. 40 m, 4, A1, C1.
LC6: Pornim pe fisură, apoi traversăm dreapta până ajungem la un diedru. De aici traseul devine mai puțin înclinat. 30 m, A1.
LC7: Traversăm dreapta până ajungem la un horn și apoi în cățărare liberă până sus. 5-.
Surplombele de Aur 2022
Prima jumătate a traseului, până la via ferrata, respectă foarte mult linia originală și are două lungimi.
Urmează încă două lungimi noi, care ne conduc până în vârful peretelui.
Traseul areun grad ridicat de complexitate, este expus și foarte variat din punctul sevedere al tipului de stâncă, înclinației și solicitărilor, fiind asigurat integral cu spituri din inox, bătute pentru escaladă sportivă.
Retragerea se poate face pe via ferrata, de la ieșirea din traseu spre stânga sau în rapel pe ultimele două lungimi, apoi traverseu dreapta pe via ferrata.
Din punct devedere tehnic, situația este urmatoarea:
LC1: 8a+, 50m, rezistență și secvențe de boulder de față verticală și surplombă.
LC2: 8a, 50m, secvență de boulder de față căzută.
LC3: 8a, 50m, rezistență și secvențe de boulder de față verticală și față căzută.
L4: 8a+, 40m, secvență de boulder de față surplombantă.
Mult succes celor dornici sa încerce această linie deosebită!
Sumar
Grade
| Grad clasic | 6A |
|---|---|
| Grad artificial | A2+ |
| Grad artificial curat | C1 |
Conversie grade
Calculată automat pe baza gradului rotpunkt/impus.| Sistem | Impus | Rotpunkt |
|---|---|---|
| UIAA | 5 | 10-/10 |
| Fr | 4c/4c+ | 8a+ |
| Brit | S/HS | E7 |
| YDS | 5.7 | 5.13c |
Dificultate
| Număr lungimi | 7 |
|---|
Rating
| Stâncă | |
|---|---|
| Calitate asigurări | |
| Număr asigurări | |
| Frecventat | |
| Priveliște |
Localizare
| Altitudine plecare | 820 m |
|---|---|
| Orientare | S-V |
Premieră și reparații
Premieră rotpunkt
2022
- Cristian Simion
Premieră solo iarnă
- George Stroie
Reamenajare
2022
- Cristian Simion
Cele mai bune luni
© 2026 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.