Singurul itinerar care străbate fața sudică a Vârfului Claia Mare, unde ia sfirșit, este Traseul Floarea de Colți. Acesta nu măsoară decât 7 lungimi de coardă, în schimb, parcursul lui se caracterizează prin obstacole dure, care depășesc, în parte, pe cele întilnite pe unele trasee de același grad de dificultate. Urmează, pe aproape două lungimi de coardă, o zonă de gresii, ccea ce impune o înaintare cât mai atentă; aceasta cu atât mai mult, cu cât trecerea obstacolelor se efectuează, în mare parte, prin escaladă liberă.

Versantul sudic al Vârfului Claia Mare formează un abrupt înalt, al cărui povârniș aspru sfârșește în Brâul Subțire. Intrândul pe care peretele îl face în această zona prezintă aspertul unui amfiteatru larg, străbătut axial de Hornul Cheii Mari, vizibil în stânga, și a cărui spintecătură se prelungește către vale cu un vâlcel înierbat. Dincolo de aceasta, către est, se continuă Brâul de Sus, care conduce în dreptul unei fețe lipsite de fisuri, de-a lungul căreia se desfășoară prima lungime de coardă a traseului Floarea de Colți.

În L.C. 1 escaladăm acest obstacol, înalt de 3 m, situat pe fața sudică a marelui amfiteatru, după care, înaintând în diagonală către dreapta cca. 6 m și apoi de-a lungul unei fețe cu prize mici, ieșim pe un prag, unde ne regrupăm.

În cea de a 2-a L.C. urcăm pe fața peretelui, vizând un pasaj cu roca frământată și blocat de câteva lespezi proeminente, brăzdate de fisuri deschise. După ce trecem peste ele, escaladăm în continuare o porțiune înierbată și surplombantă. Dincolo de care ne regrupăm pe un brâu.

În cursul celei de a 3-a L.C. înaintăm cca. 2 m către dreapta, în lungul acestui brâu, apoi ne cățărăm vertical până în dreptul unui mare bloc ieșit din perete, pe care-l ocolim prin dreapta. Dincolo de acest obstacol ne abatem cca. 6 m, în diagonală către stânga, până la o platformă, unde ne regrupăm.

La inceputul ceiei de a 4-a L.C. urcăm un pasaj înalt de 7 m, după care, trecând către dreapta peste o muchie, ocolim tavanul unei surplombe. Dincolo de acest obstacol escaladăm o fisură până la nivelul unei fețe cu rocă din gresie, a cărei culoare galbenă constituie un bun reper pentru identificarea traseului, încă de la baza peretelui.

Considerată ca cea mai dură, a 5-a L.C. se desfășoară pe o distanță de 4-5 m, peste o serie de obstacole alcăluite din gresii foarte friabile și lipsite de fisuri. Dincolo de acest pasaj întâlnim o fisură, pe verticala căreia înaintăm, asigurați în pitoanele fixate pe parcurs. În continuare trecem peste o surplombă și, la scurtă distanță de aceasta, întâlnim un horn, la baza căruia ne regrupăm.

În cea de a 6-a L.C. escaladăm acest horn cca 4 m, după care înaintarea este blocată de un obstacol inaccesibil. Printr-o traversare scurtă către dreapta, peste o muchie, ajungem într-un scoc pietros, greu accesibil, pe care-l urcăm până la înălțimea unui prag de piatră, unde ne regrupăm din nou.

De aici, cu ajutorul unei scărițe fixate în piton (a 7-a L.C.), trecem peste o surplombă și escaladăm, în continuare, pe o distanță de cca. 35 m, ultimele obstacole ale traseului, acesta luând sfârșit în Vârful Claia Mare. Urmând către vest Muchia Clăii Mari, ajungem curând în Șaua Clăii.

Urmăm din Bușteni Drumul Urlătorilor; acesta conduce după o oră în punctul „La Vinclu”. De aci, după o serie de serpentine, drumul se continuă orizontal, iar după cca. 10 min de la Vinclu ajunge în V. Comorilor. Părăsind Drumul Urlătorilor, urmăm la dreapta tavelgul Văii Comorilor, escaladând direct sau ocolind obstacolele de pe parcurs.

Curând, valea confluează cu firul Comorlle Brânei, care coboară din stânga cum urcăm). Traseul nostru urmează în continuare firul din dreapta, denumit Valea Comorile Clăli, pe al cărui parcurs escaladăm la mici intervate trei săritori. Curând ajungem la confluența cu un mic vâlcel, care coboară din dreapta (cum urcăm) a cărui obârșie o distingem la o distanță de cca. 80 m mai sus.

Părasind firul principal, urmăm acest vâlcel în sus, pe o distanță de cca. 60 m, până în dreptul unui găvan (situat în stânga) din care un mic izvor își resfiră apele peste lespezile peretelui. De aci, spre dreapta, urcăm ușor pe hătașul Brâului de Sus, având în stânga peretele spintecat vertical de Hornul Mare de la Izvor. Identificăm linia traseului 23 August chiar la inflexiunea peretelui, într-un diedru-fisură cu multa iarbă. De aici, 7-8 m mai in stânga, pe față, vedem primele pitoane din Aurel Irimia.

Hățașul se continuă spre est în urcuș accentuat, iar câțiva metri mai departe ajunge în dreptul unei mici terase, care a găzduit bivuacul echipelor ce au escaladat în premieră traseele din acest perete. De aci brâul pătrunde în marele amfiteatru al peretelui, iar după cca. 100 m, ajunge în dreptul unei fisuri ce brăzdează peretele pe toată înălțimea și care formează linia Traseului Gențianei. Înaintând în aceeași direcție, distingem la mică distanță o fisură asemănătoare cu aceea a traseului precedent, acesta fiind Traseul 25 Octombrie.

De pe ultima platformă cu molizi ce o întâlnim, coboâm în firul unui vâlcel înierbat, pe care îl urmăm în sus, vizând spintecătura adâncă a Hornului Clăii Mari. La cca. 40 m de la baza acestui horn, în stânga, un scoc înierbat constituie prima porțiune traseului Muchia Strungii.

Peste 5 m în stânga aceluiași horn se situează intrarea în traseul Muchiei Sudice.

Mergem pe Brâul lui Răducu până în Jepii Mari sau Jepii Mici (stânga sau dreapta, cum preferați) și coborâm pe marcajul turistic până în Bușteni.

Bucegi Turism Alpinism ed 2 - N. Dimitriu, Emilian Cristea, 1964
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - Walter Kargel, 2000