Din start, sunt necesare câteva rectificări, afectând (oarecum cu excepția hărții din 1928) întreaga literatură alpină. Nu există o vale a Poienii, ci două — fapt evident cui străbate dacă nu acest traseu atunci măcar extremitatea vestică Brâului Înflorit. Mai exact, firul ce coboară din marginea estică a Acului Mare cotește brusc, imediat sub Brâul Înflorit — dincolo de o spălătură înaltă — se unește cu Vâlcelul Țancurilor. În continuarea liniei din amonte ia naștere un al doilea fir (evoluând circa 75 metri în paralel cu celălalt), la început domol, dar care scapă apoi într-un gang îngust, cu două săritori extrem de dificile, debușând în Poiana Morarului.

Valea Poienii Inferioară
Din locul unde poteca marcată trece firul Văii Morarului, o părăsim, luând-o în stânga. După câteva minute de urcuș, ieșind din pădure (Poiana II), ni se deschide privirii Dosul Morarului, la a cărui extremitate stângă identificăm panglica ascendentă a Brâului Înflorit, sfârșind în spintecătura Văii Poienii. Un alt reper al acesteia din urmă este imensul bolovan cu forme rotunjite, prins între pereții apropiați ai văii.

Angajându-ne în firul acestei văi, ne întâmpină curând o primă săritoare, a cărei dificultate ne obligă la un ocol prin dreapta, printr-un horn înclinat, dar cu prize. Reveniți în talveg, sosim la mică distanță sub bolovanul amintit. El poate fi depășit prin interior, printr-un spraiț foarte deschis, sau pe fața din stânga, ieșind cu deosebită atenție prin exteriorul blocului de piatră. Obstacolul este fără îndoială cel mai dificil de pe întregul parcurs.

Deasupra lui, panta se domolește, iar firul ia sfârșit nu departe. Depășind dâmbul înierbat de aici, traversăm în Valea Poienii Superioară, care imediat mai sus primește din stânga hățașul Brâului Înflorit.

Valea Poienii Superioară
În partea ei de jos poate fi escaladată direct pe fir (hornuri verticale, cu suficiente prize) sau pe muchia dinspre Vâlcelul Țancurilor (care se înăsprește însă, pe măsură ce câștigăm înălțime). O săritoare ceva mai dificilă se poate evita prin stânga, ieșindu-se nu departe, pe cingătoarea Brâului Mare.

Deasupra brâului ocolim prin stânga o săritoare, dar nu și următoarele trei, din care două pun probleme. După o binemeritată belvedere oferită spre zonele învecinate de panglica Brâului de Mijloc, înfruntăm un nou obstacol mai delicat (8-10 metri), depășindu-l pe o succesiune de prize din stânga. Deasupra lui se ghicește deja, în stânga, linia orizontală a Crestei Ascuțite, până la nivelul căreia mai trecem o săritoare cu regrupare nesigură și suim în dreapta o față de iarbă cu prize bune, dar expusă.

Ajunși la obârșia văii, în Brâul Acelor, putem alege între următoarele variante de retragere:
— Creasta Ascuțită - Valea Bujorilor ( I 1/2 — 2 ore până în poteca marcată). De aici, pe la cabana de vânătoare ori prin Poiana Coștilei, 1 1/2 ore până la Bușteni;
— Brâul Acelor (menționăm pe desfășurarea acestuia un pasaj în urcuș, în preajma muchiei vestice a Șiștoacei Acelor și un altul în coborâș accentuat, imediat după ieșirea din bazinul Șiștoacei Crucii) — Valea Cerbului, o oră.

Munții Carpați, nr. 14 - Versantul nordic al Morarului, Mircea Ordean