Peretele care formează versantul drept al Canionului Ciorânga Mare a primit numele de Peretele Ciorânga Mare. Pe linia lui de cea mai mare pantă, vizând în porțiunea finală o impresionantă surplombă, maestrul sportului Dumitru Chivu și maestrul emerit al sportului Matei Schenn au stabilit un redutabil traseu alpin. În porțiunea inferioară, obstacolele întâlnite pe parcurs se depășesc prin cățărare liberă, iar în cea superioară, escalada complicată cere cățărătorilor o tehnică de clasă înaltă.

În prima lungime de coardă care măsoară 40 m, ne cățărăm liber intersectând, printr-o abatere către dreapta, și traseul Lespezile Lirei. Regruparea o executăm dincolo de un pâlc de jnepeni.

Orientați către dreapta deosebim conturate în perete trei scocuri. Scocul din stânga reprezintă obstacolul celei de a doua lungimi de coardă. Prizele bune ne permit o escaladă liberă, folosind pentru asigurare, pe desfășurarea celor 40 m de coardă, doar un piton.

În a treia lungime de coardă, pasajele devin înclinate. Prizele bune ne permit însă să insistăm în cățărare liberă, pitoanele folosindu-le rareori și numai în punctele cheie. Astfel, până pe platforma de regrupare, întâlnită la 30 m, au fost necesare numai trei pitoane.

Reluând escalada în a patra lungime de coardă, acordăm multă atenție înaintării, mai ales că obstacolele puternic înclinate, comportă lucrul la scărițe pe câteva pitoane fixate mai slab. De reținut că aici pasajele de cățărare liberă, care abundă, sunt extrem de delicate. Platforma de regrupare, punctată de câțiva jnepeni, o întâlnim după circa 35 m.

Ea este un bun prilej pentru odihnă și pregătirea materialelor în vederea depășirii celui mai dificil obstacol de pe traseu - marele horn - blocat la ieșire de un tavan. Cei 15 m care ne despart de acesta prezintă de fapt preludiul celei de a cincea lungimi de coardă. După această distanță și în continuare ne angajăm într-o cățărare complicată. În afara dirijării corzilor, vom acorda o atenție deosebită lespezilor instabile din interiorul obstacolului. Regruparea o efectuăm după întinderea completă a celor 40 m de coardă, la 3 m sub tavanul ce închide ieşirea din horn.

Obstacolul inițial al celei de a șasea lungimi de coardă îl reprezintă ultimii 3 m ce ne despart de tavan. Până sub el introducem corzile în pitoanele existente. Astfel asigurați, începem atacul „Tavanului Negru”, pentru a cărui trecere directă folosim pitonul cu expansiune fixat de realizatorii traseului. În felul acesta rezolvăm trecerea directă a proeminenței, ieșind în afara verticalei peretelui circa 2 m. Dincolo de „Tavanul Negru”, pasajul nu-și pierde din dificultate, dar revine la verticală. Ajutați de pitoane și folosind la maximum scărițele, înaintăm extrem de greu din cauza corzilor, care au frecare mare. De aceea, după 25 m, suntem obligați să executăm regruparea „la piton” în scărițe.

Ultimii 35 m, cât măsoară a șaptea lungime de coardă, îi parcurgem pe o față spălată, pe verticala căreia nu putem înainta decât folosind pitoanele. Și aici întâlnim un piton cu expansiune, fixat pentru a rezolva trecerea peste o spălătură. Traseul ia sfârșit pe muchia care, urcată către dreapta, ne conduce în Brâul de Sus.