Primul dintre traseele ce se succed de-a lungul Brâului de Sus, de la vest la est, urcă spintecătura surplombantă, înaltă de aproape 80 m, denumită Homul Mare de la Izvor, care brăzdează Peretele Clăii Mari pe aproape jumătate din înălțimea lui. Partea superioară a traseului se desfășoară peste o față foarte expusă, cu numeroase traversări și pasaje de escaladă liberă.

De la găvanul cu izvor, de sub Brâul de Sus, hățașul urcă în diagonală, pe sub perete, îndreptându-se către rariștea de pădure ce o avem în față. Înainte de a pătrunde în aceasta, ne abatem către stânga, urmând brâul în trepte, ce urcă oblic pe fața peretelui, către marele horn,

În prima L.C. urmăm, pe o distanță de cca. 10 m, o brână îngustă, după care prindem linia unei fisuri cu prize mici, pe verticala căreia înaintăm, escaladând cu ajutorul pitoanelor și al scărițelor o serie de obstacole înclinate. După 40 m ne regrupăm pe o platformă marcată cu 2 pitoane.

Reluând escalada, ne cățărăm liber în cea de a 2-a L.C., cca. 6 m, de-a lungul unui obstacol în diedru și ajungem în interiorul marelui horn: escaladăm obstacolele acestuia prin ramonaj, iar punctele în care se îngustează le depășim, ieșind aproape complet din horn. Într-un punct unde înaintarea nu mai este posibilă părăsim linia acestuia, prin stânga peretelui, iar cu ajutorul a 3 pitoane reușim să ne cățărăm până la nivelul unei plăci, pe care o trecem prin opoziție, reintrând apoi în marele horn, în interiorul căruia ne regrupăm.

Pe parcursul celei de a 3-a L.C. ramonăm sprijiniți cu picioarele pe ambii pereți ai hornului, foarte deschis la început și întrerupt într-un punct de un pasaj surplombant. Pe măsură ce urcăm, hornul se îngustează, iar în partea finală sfârșește sub tavanul unei surplombe de mari dimensiuni, peste care trecem direct, printr-o fisură deschisă. Deasupra tavanului întâlnim un diedru cu roca din gresie, dincolo de care ne regrupăm, pe vârful unui mic țanc.

De pe vârf reluăm escalada, în cea de a 4-a L.C., urcând cca. 12 m o fisură înclinată oblic către dreapta. La capătul acestui pasaj, traseul își schimbă direcția către stânga. Traversăm în această direcție o față foarte înclinată, conduși, în continuare, de linia unei fisuri, pe care ne cățărăm neasigurați, până la baza unor blocuri ruinate, unde întâlnim o bună platformă de regrupare.

În cursul celei de a 5-a L.C. înaintăm cu multă atenție, cățărându-ne pe aceste blocuri, după care, printr-o traversare către stânga, ajungem într-o zonă ce-și pierde din asperitate pe un scurt interval. De-a lungul acesteia urcăm un pasaj de gresii dispuse în trepte și ieșim, după 40 m, pe o platformă situată la baza unui diedru înconjurat de blocuri și lespezi înalte.

Fiind lipsit de fisuri, parcursul celei de a 6-a L.C. se escaladează prin cățărare libera. Primul obstacol îl constituie diedrul sub care ne-am regrupat o apoi o înlănțuire de fisuri, întrerupte de mici praguri de-a lungul cărora înaintăm, ajungând la baza unei fisuri deschise, care este ultimul obstacol al traseului. Pasajul, dificil și obositor, se escaladează prin opoziție, folosind pentru sprijin micile asperităti ale peretelui. Pe vârful unui țanc escalada ia sfârșit. Din acest punct urcăm fețele înierbate până în Muchia Clăii Mari, areasta, urmată către vest, ne conduce în Șaua Clăii Mari.