Traseul Izvorului

Grota unde se găsește Izvorul Padinei Închise se află pe dreapta văii, ceva mai sus de adăpostul improvizat la baza peretelui de către alpiniștii care au escaladat în premieră câteva trasee din regiune. Traseul Izvorului, nume inspirat de la izvorul menționat mai sus, începe chiar din grota ce-l adăpostește.

Prima l.c. o desfășurăm în lungul unui perete surplombat, despicat de un jgheab îngust și lung de circa 40 m. Pentru depășirea acestei porțiuni, folosim frecvent scărițele și acordăm o deosebită atenţie manevrelor de coardă, pentru a evita frecarea lor prin carabiniere. Regruparea o facem la limita superioară a pasajului.

Urmează a doua l.c. care prezintă două hornuri înlănțuite, mai puțin dure, dar cu porțiuni suficient de delicate. La capătul celui de-al doilea horn ne regrupăm.

Chiar la plecarea în a treia l.c. întâlnim un bloc stâncos, ușor instabil, prăbușit pe linia hornului, pe care trebuie să-l escaladăm în continuare. Depășind cu multă precauție acest pasaj, ne continuăm escalada pe horn și apoi pe un prag înierbat, până la punctul de regrupare marcat cu pitoane pentru asigurare. Peretele, devenit mai frământat, începe să-și schimbe aspectul.

A patra l.c. prezintă o față umedă și foarte friabilă, pe care ne cățărăm folosind pitoanele existente pe traseu; curând prindem un scoc adânc, asemănător unui vâlcel, în lungul căruia înaintăm, regrupându-ne cam la mijlocul lui.

Continuând escalada în a cincea l.c., urmăm o vreme linia scocului menționat mai sus, până întâlnim posibilitatea de a-l părăsi, traversând oblic către dreapta, până la platforma de regrupare.

O faţă destul de înclinată constituie pasajul celei de-a șasea l.c. Ea sfârșește în zona deschisă, încinsă de Brâul Florilor de Colț, unde întâlnim, venind din dreapta, linia Traseului Surplombelor, care a fost realizat de neobositul alpinist Garner Valentin.

A şaptea l.c. are, pe o mică distanță, parcurs comun cu Traseul Surplombelor. Apoi se desparte, linia pitoanelor conducându-ne către stânga, printre mici coame de piatră ce sfârşesc pe creștetul unui turn primitor, permițându-ne o regrupare comodă.

O muchie ridicată deasupra noastră reprezintă pasajul celei de a opta l.c. Escalada ei ia sfârșit tot pe un turn, unde ne regrupăm.

Ultima l.c. (a noua), ca o încoronare a efortului, ne supune inițial unui ultim examen de cățărătură fină, pe o față lipsită de fisuri. După această porțiune, unde totuși întâlnim și câteva pitoane, locurile încep să se domolească, sfârșind pe culmea punctată de copaci a Muchiei Padinei Închise.