Hornul din Brâul Răchitei, situat în imediata apropiere a Refugiului Speranțelor, este un traseu de dificultate medie. Linia lui, bine conturată în Peretele Răchitei, este vizibilă încă de pe poteca de acces dinspre Plaiul Foii.

Din punctul de ramificație al potecii spre Brâul Ciorânga Mare ne abatem la dreapta spre Padina lui Călineț şi după 30 m părăsim poteca, urmând către stânga un hățaș ce urcă susținut pe fețele acoperite cu jnepeni și molizi ale Peretelui Răchitei. După circa 100 m de mers, pădurea se mai rărește. Obstacolele ușor înierbate au forma unor săritori cu fisuri deschise și praguri largi. Din loc în loc se văd mici pâlcuri de jnepeni sau molidiș. Cățărându-ne în lungul obstacolelor mai sus menționate, înaintăm către linia de molizi înalți, crescuți pe Brâul Răchitei, folosind pentru asigurare pitoanele fixate în punctele mai dificile. Pasajele din zona inferioară a hornului sunt parcurse de către alpiniștii bine antrenați prin cățărare liberă.

Ajunşi pe Brâul Răchitei, identificăm cu ușurință deschiderea largă a Hornului din Brâul Răchitei, de unde începem escalada propriu-zisă.

Prima l.c. începe cu un pasaj surplombat pentru depășirea căruia folosim pitonul dispus la circa 2 m de punctul de plecare. Prin interiorul hornului, ospitalier la început, ne cățărăm, trecînd frânghia prin puţinele pitoane existente până la platforma înierbată, unde ne regrupăm.

A doua l.c. reprezintă pasajul cel mai greu al traseului. Deasupra noastră, hornul se conturează perfect, apropiindu-şi pereţii verticali într-atât, încât escalada prin ramonaj o executăm în cele mai bune condiții. Porțiunea superioară a obstacolului ne obligă să ieșim mult în afară, ceea ce impune o atenție deosebită pentru capul de coardă, mai ales că pereții hornului sunt uneori umezi. După regrupare reluăm escalada.

În cea de-a treia l.c. hornul, mai puţin înclinat și cu obstacole dispuse în trepte, îl depășim relativ ușor în comparaţie cu obstacolul precedent. Regruparea o executăm pe un turn de piatră care marchează sfârşitul hornului.

În a patra l.c. coborâm de pe turn, depășindu-i strunga și continuăm escalada prin cățărare liberă pe fața unui perete cu prize bune. Un punct mai dificil ne obligă să folosim un piton de asigurare, singurul pe toată întinderea acestei l.c.

În a cincea l.c., traseul urmează Muchia Țimbalului Mare, marginită în stînga de Vâlcelul cu Smirdar, iar în dreapta de Hornul Adânc. Peisajul înconjurător și mai ales regiunea Călinețului răsplătesc din plin efortul depus pentru escalada acestui traseu. Capătul de sus al crestei, pe care înaintăm, ia sfîrşit în zona înverzită și acoperită cu jnepeni, denumită “La Amvon”.